
Simona David Crisbășanu, președinte al Asociației ROI, a revenit în Consiliul Director al Coaliției pentru Educație și, de la finalul anului 2019, și-a asumat rolul de Vicepreședinte, fiind nominalizată și aleasă în această poziție de către reprezentanții organizațiilor neguvernamentale membre ale Federației. “Îmi propun să contribui din acest rol la a avansa în atingerea priorităților strategice ale Coaliției. Sper să creștem și să consolidăm poziția noastră pe planul politicilor publice ca voce a ONG-urilor active în domeniu”, spune reprezentanta Coaliției.
Prin Asociația ROI, Simona David Crisbășanu a inițiat și coordonat proiecte inovatoare precum Zburd-Educație prin coaching (www.zburd.ro) și Adoptă un liceu, care s-au axat pe intervenția în licee (în special tehnologice) din întreaga țară și au încurajat colaborarea profesori-elevi-părinți-comunitate cu rezultate remarcabile. Recent, a lansat harta școlilor care transformă educația în România – www.scoalazburd.ro.
Simona vine în locul lui Emanuel Beteringhe, președintele Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), care a contribuit semnificativ la dezvoltarea Federației, prin menținerea valorilor și urmărirea busolei Coaliției pentru Educație, și care a susține Coaliția în continuare din poziția de membru.
Mai multe informații despre Simona David Crisbășanu:
Absolventă a ASE București, Simona are o bogată experiență profesională în domeniul comunicării și în dezvoltarea de proiecte educaționale, fiind pasionată de coaching. În urmă cu 10 ani, a părăsit lumea corporatistă pentru a introduce coachingul în educație și a inițiat acest demers prin proiectele derulate în cadrul Asociației ROI. A susținut activ dezvoltarea Coaliției pentru Educatie (www.coalitiaedu.ro) încă de la înființare, din 2015.
In 2014, prestigioasa revistă Foreign Policy Romania a nominalizat-o pe Simona printre cei 100 de români care prin puterea ideilor sau a exemplului mișcă lucrurile în România. A primit premiul Femeia Anului 2014 pentru Excelență în Educație de la Revista Avantaje. In 2017, s-a aflat pe harta inovatorilor sociali din România publicată de Ashoka. Iar în 2018, a fost una dintre cele 100 de femei prezente în volumul „Forța Civică a Femeilor”.
În perioada următoare, Simona David Crisbășanu va fi persoana de contact pentru mass media și publicul extern din partea Federației Coaliției pentru Educație (simona@coalitiaedu.ro, 0754222007).
Posteaza mesaj