Celebrând tematica lunii martie, Asociația ROI a organizat duminică, 12 martie 2023, la Centrul Cultural și Comunitar Conacul Nucu din Urlați, un atelier interactiv pe tema “Rolulul femeii în educație: lumini și umbre”.
Atelierul a atras peste 10 participanți, marea majoritate femei, raportul femei/bărbați apropiindu-se de cel din sistem (datele statistice mai jos). Împreună am reușit să explorăm zonele de lumini și umbre ale rolului femeilor în educație, am refectat și am avut parte de o serie de conștientizări importante, iar la final am identificat și soluții, cu facilitarea Simonei David-Crisbășanu, președinta Asociației ROI.

În prima parte a atelierului, ne-am concentrat pe cunoașterea și (re)conectarea participanților. Ni s-a dezvăluit astfel diversitatea grupului, prin roluri asumate de profesor, educator, învățător, director, student sau fondator de organizații neguvernamentale active în educație.

Elementele comune din prezentările participanților au fost dorința și nevoia de reconectare într-un spațiu relaxat. De asemenea, doamnele prezente au verbalizat idei și intenții de a forma conexiuni și de a se inspira din ideile celor prezenți. Mare parte dintre cei care au fost prezenți fac parte dintr-o comunitate a oamenilor activi în educație din județul Prahova care avea întâlniri regulate, întrerupte pentru o perioadă mai îndelungată din cauza pandemiei. De altfel, una dintre concluziile atelierului a fost reluarea întâlnirilor respective.

Dinamica atelierului a urmărit apoi triunghiul dramei. Am pornit de la filmulețul de mai jos:

Am ajuns la întrebarea: cum evoluăm și ne recăpătăm puterea, făcând trecerea de la triunghiul dramei la cercul prezenței? Răspunsurile au fost: prin asumare, curaj, introspecție, înlocuind vina cu responsabilitate, iar reacția cu răspunsul, cerând ajutor, stabilind limite, contractând roluri, identificând aliați și parteneri, lucrând în echipă.

Apoi, participanții au lucrat pe grupuri mai mici și au reușit să contureze cele două câmpuri ce țin de rolul femeii în educație:

  • lumini – creativitate, intuiție, blândețe, intuiție, empatie, curaj, unitate, atenție la detalii, responsabilitate;
  • umbre – supraprotecție, rol de salvator/martirism, supraîncărcare cu sarcini, lipsă de stimă de sine, exces de voluntariat, conflictualitate, vinovăție, separare, multitasking.

Din discuția de grup, a rezultat că, de cele mai multe ori, soluțiile din zona de umbre au corespondent în elementele din zona de lumini.

Domnii prezenți s-au implicat și ei în discuția despre rolul femeii în educație, așa că au adus clarite asupra subiectului prin contribuții valoroase. Din afirmațiile participantelor, s-a desprins ideea că bărbații reușesc să fie un factor de echilibru în școală atunci când sunt în rol de leadership.

Cu sprijinul Simonei David-Crisbășanu, ca facilitator și coach, grupul a avut o serie de relevații la final. În primul rând, copiii nu au apărut pregnant în discuții în partea de soluții, nici ca participanți, nici ca generatori de resurse. Această situație reflectă ceea ce se întâmplă în sistem și ar fi bine să ne dea tuturor de gândit! De asemenea, NU au fost articulate câteva dintre soluțiile care apar ca evidente pentru femei și în alte contexte, nu doar cel profesional: să își comunice clar nevoile, să ceară sprijin și să traseze limite sănătoase spunând NU.

Această abordare în care femeile încearcă să le facă pe toate și nu cer ajutor sau nu pun limite este de natură să mențină tiparul salvatorului/martirului din triunghiul dramei care a fost moștenit de la generațiile anterioare și care încă mai ghidează viața multor femei din societatea noastră, fără a conștientiza acest lucru. Consecința este perpetuarea multor disfuncționalități la nivelul sistemelor din care femeile fac parte. Iar un pas important ar fi să (re)cunoaștem și să avem curajul să spunem adevărul, chiar dacă acesta nu convine unora sau chiar majorității!

La nivel strategic, au fost identificate soluții precum: consultarea și implicarea mai amplă a părinților, reducerea timpului investit peste program și a volumului mare de acte birocratice, introducerea mentoratului pentru noile cadre didactice și culturii colaborative între pilonii instituțiilor educaționale, posibilitatea de atingere a normei întregi în aceeași școală.

La nivel de școală, ar exista mai multă claritate, dacă ar fi stabilite valorile și scopul comun, în loc ca fiecare să urmărească obiective individuale. În plus, planificarea strategică (nu „hârtiile”) și tehnologia ar putea să mai ușureze din „multitaskingul” la care recurg femeile și ar mai atenua riscul epuizării / burn-out-ului.

Una dintre cele mai valoroase conștientizări a fost aceea legată de necesitatea implicării copiilor ca posibili creatori de resurse, pe care îi putem împuternici și cărora le putem amplifica potențialul, considerându-i ca parteneri în educație – a lor, dar și a noastră!

La final, am făcut un tur al Centrul Cultural și Comunitar de la Conacul Nucu, un edificiu istoric restaurat și revitalizat. Viziunea fondatorilor Centrului – Simona și Mircea Crisbășanu, împreună cu Alexandra Matei, lider al tinerilor locali – este ca să creeze aici un hub al educational și cultural, care să atragă oameni-resursă valoroși, în și pentru comunitate. Această viziune a început să prindă formă prin diversele activități și proiecte derulate la Conacul Nucu.

Ne-am despărțit după o frumoasă plimbare pe colinele domeniului Nucu, sub razele soarelui de martie, gândindu-ne cu recunoștință și căldură la contribuția fiecărui participant la întâlnire. A rămas că onorăm invitația de a ne vedea data viitoare la Școala de Brazi!

Mai jos găsiți datele privind ponderea cadrelor didactice femei în sistem potrivit Raportului privind starea învățământului preuniversitar din România 2021-2022. După cum se observă, ponderea femeilor în învățământul preuniversitar se situează între 99,7% la nivel preșcolar și 72% la nivel liceal. Dezechilibrul de gen în profesia de cadru didactic este o problemăcu care se confruntă majoritatea sistemelor educaționale.

 

Related Post

Posteaza mesaj

*

*