Pe 4 aprilie 2019, la OK Center București, 13 echipe formate din liceeni au prezentat în fața unui juriu ideile dezvoltate în cadrul YEEI! – Antreprenoriat la Puterea Tinerilor, program ce încurajează tinerii să aibă inițiativă și să gândească antreprenorial.

YEEI și-a propus dezvoltarea abilităților de viață, stimularea angajabilității, creșterea nivelului de educație financiară și accesibilității pe piața muncii pentru 60 de elevi din licee tehnologice din București și împrejurimi.

Ideile au fost susținute de elevi de la liceele din Fântânele (Cojasca), Tărtășești, Snagov și București, aceștia reprezentând în majoritate adolescenți din medii dezavantajate. Tinerii au experimentat pentru prima dată vorbitul în public, în fața unui juriu. Liceenii au dat dovadă de curaj și prin problemele serioase pe care le-au abordat o parte dintre ei: educația, dezvoltarea personală, discriminarea, precum și strângerea de fonduri pentru cauze sociale.

Propunerile au fost evaluate de către un juriu format din Cristian Agalopol, reprezentant al Citi Romania, finanțatorul proiectului, Ania Nedelcu de la United Way România (inițiator al programului YEEI), Dana Dochia de la Kruk România și Viviana Cornețeanu, antreprenor la Ferma de Tărtășești.

Juriul a decis ca toate proiectele să fie sprijinite. Astfel, zece echipe vor primi sprijin financiar de 700 lei, iar trei echipe vor primi 300 lei, cu scopul de a îi încuraja pe elevi să își implementeze ideile, să atragă și alte resurse, să gestioneze un buget de proiect și să învețe despre bani. Toate echipele vor fi susținute pentru implementarea ideilor prin sesiuni de coaching și mentoring cu scopul de a-și aplica ideile și a-și dezvolta în continuare abilitățile socio-emoționale și antreprenoriale.

Întotdeauna între idee și succes stă un singur lucru și acela este inițiativa. Niciodată nu putem ajunge de la idee la succes fără inițiativă, iar tinerii din programul YEEI au demonstrat că pot lua inițiativă și pot ieși din zona de confort pentru a reuși”, a afirmat Cristian Agalopol, reprezentant al Citi Romania și membru al juriului.

“Am trăit cele mai mari emoții alături de juriu și de colegii mei și mă bucur enorm de mult că am cunoscut atât de mulți oameni care ne ajută. Nu o să uit niciodată experiența de a îmi prezenta idea în fața atâtor oameni”, ne-a împărtășit Rebeca Cobzaru (Cojasca), membră a echipei GRAI, dorește să organizeze piese de teatru în cadrul liceelor prin care să sensibilizeze elevii la discriminare.

“Felicitări tinerilor inteligenți, creativi și plini de energie, care și-au prezentat planurile de business în fața unui juriu încântat de implicarea și dorința lor de a-și schimba viața”, a adăugat Ania Nedelcu, United Way România și membră a juriului.

“Ne bucură să vedem cum și cât de mult au crescut liceenii din acest program și modul cum s-au prezentat! Indiferent de mediul din care provin, tinerii chiar au ceva de spus și ne dorim să avem mai multe urechi să-i auzim și să contribuim la crearea unor astfel de contexte favorabile unde să găsească încurajări și sprijin. Sprijinul liceelor și încrederea profesorilor a fost esențial pentru a ajunge aici și le mulțumim”, a spus Simona David Crisbășanu, președinte al Asociației ROI.

Repere ale proiectului până la acest moment:

  • 700 de liceeni au aflat despre antreprenoriat (social) în prin ateliere educaționale
  • Stagii de job-shadowing la compania Kruk pentru 30 de elevi
  • O întâlnire despre orientare și consiliere în carieră la Citi Romania
  • Sesiuni de training, coaching și de mentorat

 

LISTA PROIECTELOR CE VOR FI SPRIJINITE CU 700 RON:

  • Satul Educatiei Non-formale – Organizare de tabere cu ateliere de educație non-formală la munte pentru copiii din Ciocănești care nu au altfel posibilitatea să meargă în excursii de învățare
  • Suvenir de Snagov – confecționare suveniruri cu scopul promovării și dezvoltării turismului din zona Snagov.
  • BUCS – bar de bauturi naturale și energizante în incinta școlii care să ajute tinerii să își sporească atenția la ore și pentru a le oferi mai multa energie pentru cursuri.
  • SuperNova – Îmbunătățirea site/ului și revistei liceului pentru a ne face cunoscuți în comunitate.
  • Academia Talentelor – ateliere artistice, unde copiii îşi vor descoperi abilităţile şi le vor pune în practică, prin concerte şi evenimente, organizate de Academie.
  • Hipsteligent – Dorim sa readucem cititul înapoi in viața oamenilor. Ideea noastră este de a vinde tricouri, iar la fiecare comanda vom da o carte gratuită.
  • GRAI – vrem sa eliminam discriminarea intre etnii prin organizarea unei scene de teatru care sensibilizează publicul din Cojasca și Tărtășești la problema discriminării.
  • Good Brain – Ateliere de dezvoltare personală pentru a îmbunătăți comunicarea dintre elevi și profesori.
  • Wood Land – Realizare de obiecte ornamentale/mobilier fabricate din lemn, care să înfrumusețeze casele oamenilor și starea lor de relaxare.
  • Professional LC Events – Organizare de evenimente pentru firme și persoane, unde le sunt asigurate sonorizare, spațiu, snack baruri, coffee bar sau pentru diverse ocazii – artiști sau DJ.

LISTA PROIECTELOR CE VOR FI SPRIJINITE CU 300 RON:

  • Festivalul Tineretului Snagov – Organizare activități de teatru, cursuri de psihologie, muzica în Snagov.
  • The Five – Realizarea de brățări handmade, iar banii strânși se vor duce la copiii nevoiași.
  • Good Brain Kit – Implementarea unor kit-uri ce vor conține diferite materiale didactice în sprijinul elevilor. Nevoia de a învăța mai ușor și mai rapid, prin metode distractive ce nu plictisesc elevii.

YEEI! Youth Entrepreneurship and Employability Initiative („YEEI! – Antreprenoriat la puterea tinerilor”) este un program ce se adresează în special adolescenților din medii dezavantajate. YEEI! este implementat în 2018-2019 de United Way Romania si Asociația ROI, finanțat de United Way Worldwide, prin generozitatea Citi Foundation.

Related Post

Posteaza mesaj

*

*