Din luna februarie 2015, am început să lucrăm cu Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc” din București în cadrul proiectului „Adoptă un liceu”, cu sprijinul United Way Romania. Acest liceu are aproximativ 900 de elevi, peste 800 dintre ei confruntandu-se cu situații familiale dificile, o situatie economica precara etc.
Proiectul vizează creșterea promovabilității și angajabilității elevilor din acest Colegiu, reducerea abandonului și a absenteismului, precum și o relație mai bună profesori-elevi-părinți. Trei organizații neguvernamentale sunt implicate în implementare: Asociația ROI, Școala de Valori și Fundația Noi Orizonturi.
Activitățile au început cu workshopuri la care au participat elevi și profesori și au continuat cu activități în care au fost implicate câteva clase.
Spre exemplu, pe 29 aprilie a avut loc vizionarea filmului documentar „Ba se poate!”, urmată de o dezbatere la care a participat regizorul filmului, Tedy Necula.
În perioada 8-10 mai, la Bușteni, a avut loc un training pentru o parte dintre profesorii din cadrul liceului, în cadrul căruia au fost create planuri concrete de acțiune.
Colegiul „Dumitru Moțoc” urmează exemplul Liceului Tehnologic Auto Craiova, susținut de un grup de companii prezente la nivel local, unde proiectul se află în al doilea an de implementare.
Puteți urmări noutăți pe pagina de Facebook a proiectului: Adopta un liceu.
Posteaza mesaj