În perioada 4-7 februarie 2019, 13 elevi de la liceele partenere în proiectul YEEI! Antreprenoriat la Puterea Tinerilor au avut o experiență de job-shadowing, în care au fost sprijiniți să descopere lumea profesională a companiei Kruk. În același timp, au avut acces la un orizont nou, la comportamente noi, la oameni noi. Mai mult de jumătate din elevi au făcut naveta din satele lor pentru a ajunge în sediul modern al Kruk și împreună cu colegii lor din București, unde au fost implicați în sesiuni de training despre cum să se prezinte la interviu, cum să își scrie CV-ul și despre cum să își planifice cheltuielile exersând lucrul în Excel. Această experiență a construit primii pași ai elevilor spre piața muncii și drumul lor profesional.

Mulțumim tuturor celor implicați de la Kruk România pentru experiența de învățare oferită elevilor din proiectul YEEI! în cele două stagii de job shadowing de până acum. Este valoros și cu semnificație atunci când companiile pun umărul în a oferi sprijin tinerilor care au cea mai mare nevoie de o șansă.

De această dată, liceenii au avut o deschizătoare de drumuri, din prima serie de practicanți. Cu multă energie și entuziasm, Alexandra Carată, Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu” din București, i-a încurajat și i-a sprijinit pe colegii ei în procesul de inițiere în mediul de business, nu doar ca beneficiar, dar și ca voluntar în proiectul YEEI! în postura de asistent coordonator.

Iată ce ne-a scris Alexandra la finalul stagiului:

“Experiența de la Kruk mi-a schimbat radical modul de a gândi și de a-mi gestiona alegerile. Am avut parte de momente memorabile și pline de învățături.

Am avut norocul de a mai trece o dată pe listă experiența de la Kruk, de data aceasta diferită, ca asistent coordonator de proiect job-shadowing & buddy pentru colegii mei. A fost o provocare pentru mine, pe care am acceptat-o instant, iar rezultatele nu au ezitat să apară!

Timp de 4 zile am „coordonat”  un grup de elevi, plini de dorință și energie. Am fost alături de ei în orice moment, și povesteam despre obiectivele și realizările lor din fiecare zi a perioadei de practică.

Am fost plăcut surprinsă, în fiecare zi, de feedback-ul pe care ei mi-l dădeau, dar și de emoția, energia și motivația cu care veneau în fiecare dimineață, pășind pe holurile companiei.

După fiecare zi discutam și vedeam în ei o sclipire aparte, ce creștea din ce în ce mai mult: inovația și învățarea. Încă de la început le-am explicat pe îndelete faptul că trebuie să profite la maxim de această șansă pe care o au și să pună orice fel de întrebare, nu au ce pierde.

Și ce credeți? Exact asta au făcut.     

M-am simțit onorată că mi s-a oferit oportunitatea să ajut la coordonarea acestor copii, unici și plini de dorință.

Sfârșitul perioadei de practică a fost cireașa de pe tort, adunând la un loc zâmbete, râsete, cufere de informații, noi căi spre viitor, și nu în cele din urmă, prietenii. Mai jos am să las câteva citate, care pe mine m-au emoționat și au transformat din această experiență nouă, una memorabilă:

„Mulțumesc, Sorina, pentru că mi-ai dat ocazia să cunosc oameni noi, îți mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-ai dat, mulțumesc pentru  încrederea pe care ai avut-o în mine, mulțumesc pentru că, această ocazie mi-a arătat să nu renunț la ceea ce îmi place”, Rebeca Cobzaru, Cojasca.

„Au fost 4 zile speciale pentru noi toți, unde am învățat cum e să lucrezi într-o companie. Le mulțumim mentorilor pentru răbdarea și timpul acordat, pentru lecții și totodată pentru  tot sprijinul oferit. Vă iubesc pe toți!” – Roxana Rădulescu, București.

„Dacă ar fi să mă gândesc la un cuvânt pentru a descrie cea de-a treia zi la Kruk, ar fi… MINUNATĂ!!!  Pot spune că experiența de azi, unde am a fost instruiți de simpaticul Iulian și ne-a fost prezentat programul Excel, a fost una incredibilă”, Florentina Bănică.

Am să închei aici șirul de citate ale practicanților, pentru că nu aș vrea să vă emoționez și pe voi…nu prea mult.

Când se va ivi o nouă șansă ca aceasta, nu ratați! Distrați-vă, învățați și întrebați. “

                                    Alexandra Carată, elevă, 17 ani

                                      asistent coordonator job-shadowing

 

YEEI! – Antreprenoriat la puterea tinerilor” (Youth Entrepreneurship & Employability Initiative) este un program ce se adresează în special adolescenților din medii dezavantajate. YEEI! este implementat în 2018-2019 de United Way Romania si Asociația ROI, finanțat de United Way Worldwide, prin generozitatea Citi Foundation.

Related Post

Posteaza mesaj

*

*